5 informații surprinzătoare despre pizza

5 informații surprinzătoare despre pizza

Indiferent dacă ești un fan al crustei subțiri, sau al blatului pufos, nu există nimic mai delicios ca pizza. Așa că iată 5 detalii interesante care te vor face să te îndrăgostești și mai mult de pizza!

  1. Pizza a ajuns în spațiu

Este un lucru știut faptul că pizza e cel mai îndrăgit fel de mâncare din lume…sau chiar din întregul Univers.

Prima pizza care a ieșit de pe orbita Pământului i-a fost livrată lui Yuri Usachov pe Stația Spațială Internațională în 2001.

Pizza Hut i-a trimis astronautului o pizza cu salam printr-o rachetă rusească. Se pare că această cunoscută companie a plătit agenției spațiale ruse 1 milion de dolari pentru cascadoria publicitară. În urma acestei campanii, au obținut o poză cu Usachov arătând degetul mare spre cameră după ce a mâncat pizza, iar logo-ul Pizza Hut a fost afișat pe partea laterală a unei rachete.

  1. Italia nu este cea mai mare consumatoare de pizza

S-ar putea să nu te surprindă atât de mult să auzi că nu Italia este cel mai mare consumator de pizza per capita, și nici SUA.

Acest titlu îi revine Norvegiei, unde se pare că o persoană obișnuită consumă 5 kg de pizza pe an. Cea mai mare parte a acestui consum, desigur, este sub formă de pizza congelată, care pentru mulți italieni nu constituie o opțiune.

La nivel global, se estimează că cinci miliarde de pizza sunt vândute în fiecare an și 350 de felii consumate în fiecare secundă.

  1. În Philadelphia există cel mai mare muzeu al pizzei din lume

În Philadelphia, poți admira toate lucrurile legate de pizza la Pizza Brain Museum of Pizza Culture. Acesta este primul muzeu de pizza din lume, iar în această locație funcționează și un restaurant. Conține reclame, cărți și jucării, precum și alte accesorii legate de pizza.

Muzeul a luat naștere în 2012 de la colecția personală a unui pasionat de pizza, dar a devenit în scurt timp cea mai mare colecție de astfel de suveniruri din lume – un fapt verificat de Cartea Recordurilor Guinness.

  1. Las Vegas găzduiește o expoziție internațională de pizza în fiecare an

Știai că în Las Vegas are loc în fiecare an o expoziție internațională de pizza de peste 35 de ani? Aici se adună cei mai împătimiți iubitori de pizza și profesioniștii din domeniu pentru a fi la curent cu ultimele tendințe ale pieței! Există peste 1.400 de standuri de vizitat, dar acest eveniment nu este deschis publicului larg, ci se adresează proprietarilor de restaurante de pizza, distribuitorilor de ingrediente, specialiștilor în marketing și altor profesioniști din industria pizza.

  1. Există un film cu supereroi a cărui intrigă pornește…cu o pizza

Pizza Man, un film lansat în 2011, este singurul film cu supereroi pe tema pizza, în care actorul Frankie Muniz joacă rolul unui livrator de pizza ce dobândește superputeri din consumul unei roșii modificate genetic.

Cu toate că nu suntem critici de film, putem spune că nu pare a fi o producție cinematografică demnă de un premiu Oscar. Poate fi, însă, o alegere amuzantă pentru o seară pe care o petreceți cu prietenii împărțind o pizza delicioasă! Poate că nu ne pricepem foarte bine la filme, dar la pizza da, așa că putem garanta pentru calitatea ireproșabilă pe care Antica Pizza o livrează!

Dacă toate aceste curiozități v-au făcut poftă de o pizza delicioasă și de calitate, aruncați o privire în meniul nostru variat și plasați o comandă acum!